marți, 26 noiembrie 2013

Echipă nouă în Focșani


             

           
              Weekendul care a trecut, am avut onoarea să fiu invitat la Focșani, unde au avut loc alegeri în organizația tinerilor liberali.

               După cum le-am spus și celor prezenți, mă bucură participarea mea la orice formă de alegeri, la orice nivel, deoarece alegerile sunt cea mai puternică declarație de democrație și libertate, valori în care toți tinerii credem cu tărie.
               În cadrul unor alegeri naționale, putem spune că suveranitatea poporului iese la iveală. De ce nu am putea spune că și în cadrul acestor alegeri ne bazăm pe principiul suveranității - al suveranității membrilor TNL Focșani ? Consider că orice partid trebuie să fie o reflexie a valorilor statului, mai exact a valorilor oamenilor din acel stat; eu am încredere că oamenii mai cred în libertatea lor, în suveranitatea lor și că încă speră că într-o zi le vor fi respectate cu adevărat aceste drepturi.
               Tinerii, mai mult ca alții, au nădejde în dreptate și în valorile garantate de Constituție. Cred că acest lucru se datorează în parte și faptului că nu au fost dezamăgiți de atâtea ori ca și părinții lor. Eu am încredere în tineri, în ideile lor inovative și energia lor. Tocmai de aceea m-a bucurat prezența mea în Focșani, în mijlocul unor oameni capabili, care au organizat cu profesionalism alegerile și care se zbat în continuare pentru a reprezenta interesele tinerilor din zona - și din toată România, am putea spune. În noi stă puterea de schimbare. Noi suntem capabili de a tinde spre perfecționare, de a ne inspira din ce e bun în alte țări și a aplica ce se potrivește în țara noastră. 
                Orice alegeri sunt, de fapt, sfârșitul unei etape și începutul alteia, însă eu am constatat că în cadrul TNL - în cadrul oricărei formațiuni - aceste etape se întrepătrund și se continuă armonios, deoarece avem un scop comun, care este mai presus de dobândirea unor funcții și anume creșterea aportului adus de tineri la dezvoltarea României, pe toate planurile ei, pentru că România are tineri capabili.
               O mare răspundere, o atitudine conștientă față de problemele reale ale tinerilor, o dăruire față de rezolvarea acestora și o implicare activă sunt doar câteva dintre prioritățile noastre și sunt convins că acestea nu au întâietate doar în programul membrilor cu funcții de conducere din TNL, ci se află pe ordinea de zi a oricărui tânăr liberal.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu