De vorbă cu clasicii literaturii române

               Iașul este un oraș grozav – cultură, arhitectură, oameni deosebiți – eram convins deja de acest lucru așa că nu puteam decât să mă bucur că am fost invitat zilele trecute  la televiziunea Tele M Iași și că voi avea ocazia să îl revăd. 

               În această seara am ajuns la un restaurant cu totul special – Bolta Rece – din Iași. Bolta Rece este de fapt o veche casă românească, căreia nu îi lipsesc nici beciurile tradiționale, dar nici prispa și pridvorul. Timp de două secole, cârciuma a găzduit gazetari, politicieni, artiști, scriitori, pentru că întâmpină drumeții cu un vin bun și o vorbă caldă. Omului îi plăcea să revină, deoarece stând pe lavițele de lemn, cu oameni deosebiți alături, ascultând povești mai vechi sau mai actuale, despre literatură, politică, vreme, folclor, tradiții timpul trece într-o manieră plăcută. De ce este restaurantul atât de special? Ei bine, dacă e să ținem cont de mituri și legende – pe care eu am ales să le cred pe cuvânt, de această dată – pot spune că am stat pe locul lui Eminescu, Creangă, Alecsandri, Caragiale sau al altor mari scriitori care s-au mai perindat pe aici în deceniile ce au urmat. Pe aceleași laviți de lemn, într-un colț din fundul unei crame, cu vin în față și cu multă voie bună, stăteau Eminescu și Creangă la o poveste, care de multe ori dura până în zorii zilei. Era un popas tihnit, care îi inspira și îi reîncărca cu energie.

                După ce am ascultat legenda locului, am simțit că aia acum înțeleg cu adevărat amintirile lui Creangă sau păsărelele somnoroase ale lui Eminescu ori morala din piesele lui Caragiale. Când îi vezi în manualele școlare, ai impresia că ei nu au fost oameni și că opera lor nu poate fi creată de personaje atât de reale ca mine, care au stat în același loc și au mâncat la aceeași masă la care stau eu acum. Existența unor asemenea locuri umanizează marile genii. Realizezi că un simplu om poate fi un geniu, că arta este creată de persoane reale, umane, că trebuie să le urmăm exemplu și să ducem mai departe cultura, literatura și tradiția. Constați că în orice luptă pentru reușită e nevoie de pauze, consfătuiri și prieteni. Conștientizezi că singurătatea și caracterul introvertit nu te inspiră la fel cum o face o atitudine caldă, calmă, deschisă spre a lega prietenii, a cere și a oferi sfaturi și păreri. Acum înțeleg că operele lor sunt forme de exprimare, așa cum eu mă exprim prin intermediul acestui blog și că, neavând facebook, își citeau manuscrisele unii altora, dar erau capabili de critică constructivă, chiar dacă o făceau la un pahar de vin, izvor de voie bună. 

                   Experiența din seara aceasta mi-a insuflat siguranță, putere, m-a încurajat și mi-a dat o poftă teribilă de a savura încă odată Luceafărul – poate înainte de culcare. Până atunci, însă, prioritate are porția mea gustoasă de ”Poale-n Brâu” care tocmai a ajuns. Poftă bună mie! :)